Bashkim Maksutaj s-a stabilit în noiembrie 2016 la soția sa în Kiel. După aproape un an tehnicianul mecatronist auto care s-a format în Kosovo a primit recunoașterea completă.
Bashkim Maksutaj și-a părăsit țara natală, Kosovo, la sfârșitul anilor 2016 și s-a stabilit în Kiel, urmând-o pe soția sa care locuia deja în Germania. El a absolvit formare inițială de tehnician mecatronist auto în 2008 și a lucrat câțiva ani în profesia sa. De aceea s-a gândit că va primi fără probleme un loc de muncă aici în Germania: „M-am așteptat să găsesc repede un loc de muncă bun. Însă fără recunoaşterea formării inițiale acest lucru a fost dificil”.
Tânărul de 28 ani s-a interesat imediat de tema recunoaştere profesională. Încă avea probleme cu limba germană, chiar dacă a urmat un curs de limbă în Kosovo și încă un curs aici în Germania. De aceea soția sa a căutat pe internet și a stabilit un termen la autoritatea competentă, Camera de meserii din Lübeck. În timpul unei consultații cu Sabrina Dücker, Bashkim Maksutaj a primit toate informațiile necesare și în ianuarie 2017 a depus cererea pentru recunoaștere. Taxele pentru procedură au fost plătite de către autoritatea centrală de finanțare prin intermediul unei subvenții pentru recunoaștere oferită de Forschungsinstitut für Betriebliche Bildung (f-bb) (Institutul de cercetare pentru formare profesională). „Aceasta a reprezentat pentru mine un mare ajutor. Fără subvenția pentru recunoaștere ar fi fost problematic”, povestește tânărul de 28 ani.
În aprilie Bashkim Maksutaj a primit decizia privind recunoaşterea parțială a profesiei sale. Pentru a obține recunoaşterea completă a trebuit să urmeze un stagiu de practică. A durat o jumătate de an până a găsit un loc de practică adecvat. A fost o perioadă dificilă pentru tânărul ambițios: „Atâtea documente solicitate plus perioada lungă de așteptare până am obținut un loc de practică, toate acestea au fost pentru mine o provocare. Și limba a fost un obstacol pentru mine. Însă soția și consiliera de la Camera de meserii m-au sprijinit.”
Am avut un mare noroc cu acest stagiu de practică, căci în același timp era vorba și de o muncă de probă care i-a oferit domnului Maksutaj șansa obținerii ulterioare a unui loc de muncă stabil. Condiția necesară era: recunoaşterea completă. Acum totul trebuia să decurgă repede. S-a adresat din nou consilierei sale de la Camera de meserii din Lübeck și a depus cererea pentru echivalarea completă, care i-a și fost acordată la scurt timp. „Experiența cu Camera de meserii a fost foarte pozitivă. Am primit multe informații utile iar consiliera mea s-a preocupat ca totul să decurgă repede”. De asemeni și costurile pentru cererea ulterioară au fost suportate în cadrul unei subvenții pentru recunoaștere.
În aprilie 2018 domnul Maksutaj a început să lucreze ca tehnician mecatronist auto la o întreprindere renumită, însă de această dată nu în cadrul unui stagiu de practică. Un interviu de angajare a apărut spontan la o altă firmă, iar tânărul de 28 ani a făcut o bună impresie datorită aptitudinilor și angajamentului său. Per ansamblu este mulțumit și se bucură de locul de muncă: „Pentru mine este o viață mai bună. Mă simt integrat.” Deja și-a fixat următorul obiectiv: dorește să obțină absolvirea unei activități de perfecționare ca maistru tehnician mecatronist auto. Datorită faptului că a obținut recunoașterea nu îi mai stă nimic în cale să-și realizeze aceste planuri.
Interviul cu Bashkim Maksutaj a avut loc în noiembrie 2017. În timpul procedurii de recunoaştere a primit sfaturi și sprijin de la Camera de meserii Lübeck. Costurile pentru procedura de recunoaştere au fost plătite în cadrul subvențiilor pentru recunoaștere .
Prin distribuirea acestui conținut declarați că sunteți de acord cu transmiterea datelor dumneavoastră către serviciul respectiv și că ați citit declarația de confidențialitate.